Iluzia

Aș vrea să ne întâlnim odată, pentru că lucrurile pe care vreau să ți le spun nu se mai pot scrie. Trăim în România Securității, în care mailurile sunt urmărite fără discernământ, telefoanele - ascultate fără nevoia unui mandat prealabil. În România Securității, iluzia aparentei libertăți și a democrației capitaliste reușește în continuare să ne inducă acea letargie specifică exclusiv popoarelor care se simt în siguranță, cu toate că suntem orice, numai în siguranță NU.

Trebuie să ne întâlnim și să punem capăt acestei dictaturi imbecile a prostiei. Dacă voi deveni bolnav terminal, nu voi muri singur. Îi voi lua cu mine pe câțiva dintre cei care au împins țara asta în tsunami-ul continuu de rahat care a ajuns să însemne viața în România.

Aș vrea să ne întâlnim și să gândim împreună o soluție. Soluția nu este să ne prefacem că nu se întâmplă nimic și nici să ne vedem în parc și să aplicăm, nonșalanți, proiecte precum "Lecturi Urbane", care azi pot fi traduse simplu: "Țara arde și baba se sinucide".

Soluția stă undeva în istorie. În Che Guevara. În răzmerițe. În război. Nu în 1989. Nu cu arme, deși n-ar strica. Nu cu cărți, deși nici ele nu strică. Ci cu voință, cu voința de a schimba ceva.

Mă gândesc, la modul cel mai serios, să dau în judecată statul român pentru tsunami-ul de rahat din ultimii 20 de ani. Rahatul nu s-a retras nici în 2010, iar noi continuăm să înotăm în el, cu toate că ni se spune mereu că avem uscat sub picioare.

Iluziile trebuie spulberate. N-AVEM USCAT SUB PICIOARE. Doar mocirlă. Și rahat.